drumul de fier ce-o poarta chioara,
inchisa in sticla ei cu dop de pluta
zace-n coma ametitoare.
Se teme,
Se teme de sina veche,
Se teme de timpul ce-o poarta fara voie,
surda, oarba, neclintita,
Se teme sa sparga geamul ca cineva sa nu-i fure minunile deja evaporate.
A uitat sa si respire.
Esti tu copilul cu prastia?
